Aprobarea taxelor de studii pentru cetățeni internaționali și apatrizi, a.u. 2022-2023
- vizualizări: 1342
Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a aprobat decizia Senatului universitar cu privire la stabilirea taxelor de studii pentru cetățenii internaționali și apatrizi pentru anul universitar 2022-2023.
Astfel, s-a decis menținerea taxelor de studii preuniversitare cu predare în limba română – în mărime de 2000 de euro și de 2300 de euro – cu predare în limba engleză. Nemodificată rămâne și taxa pentru programul de studii de licență Asistență medicală generală cu predare în limba rusă sau română – la nivel de 4000 de euro, iar cu predare în limba engleză sau franceză – 5000 de euro.
Consiliul a avizat pozitiv și decizia de indexare diferențiată a taxelor de studii integrate, doctorat, rezidențiat și secundariat clinic pentru studenții internaționali și apatrizi. Astfel, pentru studenții din România și țările CSI, taxa pentru programul de studii superioare integrate Medicină, cu predare în limba română sau rusă, constituie 3800 de euro, iar pentru programul Stomatologie – 4400 de euro. Cetățenii altor state care vor opta pentru programele respective vor trebui să achite 4600 de euro și, respectiv, 5250 de euro. Dacă studenții vor alege programe de studii cu predare în limba engleză sau franceză, aceștia vor trebui să achite 5350 de euro pentru Medicină și 6000 de euro pentru Stomatologie. În același timp, cetățenii originari din India și din alte state care sunt recrutați la studii pentru prima dată vor achita o taxă de 5000 de euro pentru programul Medicină.
Pentru studiile de rezidențiat cu predare în limba rusă sau română, tinerii din România și țările CSI vor achita câte 4000 de euro pentru programul Medicină și 5000 de euro pentru Stomatologie, în timp ce pentru cetățenii altor state este prevăzută o taxă de 6400 de euro pentru Medicină și 7000 de euro pentru Stomatologie.
De asemenea, studiile de doctorat cu predare în limba engleză sau franceză vor costa 6600 de euro pentru cetățenii din România, care vor frecventa orele fizic.
Consiliul a votat și decizia Senatului privind menținerea taxelor promoționale de studii preuniversitare și superioare de licență în anul universitar 2022-2023 pentru cetățenii internaționali și apatrizi, la nivelul celor aprobate anterior, după cum urmează: 1800 de euro pentru studii preuniversitare cu predare în limba română și 2100 de euro pentru cele cu predare în limba engleză. La aceeași categorie se înscrie și programul de studii de licență Asistență medicală generală, care va costa 3800 de euro pentru predarea în limba rusă sau română și 4800 de euro – cu predare în limba engleză sau franceză.
Consiliul a avizat pozitiv decizia privind indexarea diferențiată a taxelor promoționale de studii pe specialități pentru cetățenii internaționali și apatrizi, care sunt înmatriculați prin intermediul companiilor de recrutare. Astfel, pentru programele Medicină și Stomatologie, cu predare în limba română sau rusă, este stabilită taxa de 4100 de euro și, respectiv, de 4700 de euro. Pentru programele Medicină și Farmacie, cu predare în limba engleză sau franceză este stabilit un cuantum de 4800 de euro și de 5500 de euro pentru Stomatologie. Pentru cetățenii din India și din alte state admiși la studii pentru prima dată la programele Medicină și Farmacie este prevăzută o taxă de 4500 de euro. Pentru cetățenii Statelor Unite ale Americii care vor opta pentru studii superioare integrate la programul Stomatologie a fost stabilită taxa de 12300 de dolari americani pentru un an de studii. În același timp, pentru studiile postuniversitare de secundariat clinic la programul Stomatologie, cu predare în limba engleză, cetățenii din SUA vor achita o taxă de 29 de mii de dolari americani.
De asemenea, a fost aprobată decizia privind ajustarea taxelor de studii pentru programul Farmacie, cu predare în limba română sau rusă, pentru cetățeni din România și țările CSI, în mărime de 3000 de euro, iar pentru cetățenii altor state – de 4000 de euro, iar cu predare în limba engleză sau franceză de 4500 de euro. Taxa de studii superioare de rezidențiat la programul Farmacie variază între 3500 și 5000 de euro, în funcție de limba de instruire și țara de origine a beneficiarilor de studii.
Totodată, a fost avizată pozitiv și decizia Senatului universitar privind ajustarea taxelor de studii promoționale pentru programul Farmacie. Astfel, pentru studiile superioare integrate cu predare în limba română sau rusă este stabilită o taxa de 3500 de euro și de 3800 de euro pentru cele cu predare în limba engleză.
Taxa pentru cursul intensiv de studiere a limbii române pentru rezidenți internaționali a fost stabilită în mărime de 400 de euro.
De asemenea, pentru studenții din ultimul an de studii (anul VI) de la programul Medicină a fost stabilită o taxă de studii ajustată, în cuantum de 1000 de euro.
În același timp, au fost aprobate costuri suplimentare de studii pentru cetățenii autohtoni cu predarea în limbile engleză/franceză și pentru cetățenii care beneficiază de statut de protecție internațională. Astfel, pentru programele de studii integrate Medicină, Farmacie și Stomatologie s-a decis suplinirea cu 11600, 10400 și, respectiv, 12400 lei. Pentru programul de studii de licență Optometrie a fost adăugată o taxă în cuantum de 9500 lei, iar pentru Asistență medicală generală de 8400 lei.
Mărimea taxelor de studii aprobate pentru anul universitar 2022-2023 va fi aplicată în cazul tuturor studenților internaționali, inclusiv a celor care se vor transfera din alte universități, la diferiți ani de studii.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii