Abordare contemporană a managementului bolii celiace
- vizualizări: 1278
„Abordare contemporană a managementului bolii celiace și realizările CD SKILLS Interreg Danube Transnational Programme”. Cu acest generic s-a desfășurat în data de 2 decembrie curent un colocviu asociat, organizat de către Departamentul Pediatrie al Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în parteneriat cu societățile de Pediatrie, Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova.
La eveniment au fost prezenți experți naționali și internaționali, specialiști în domeniul pediatriei, gastroenterologiei și hepatologiei. Participanții la forum au pus în discuție cele mai noi realizări în domeniul managementului bolii celiace la copii și adulți, au evidențiat lacunele regionale și au trasat noi obiective cu scopul ameliorării diagnosticului acestei maladii, precum și a calității vieții pacienților.
Vitalie Jacot, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Comisia administrație publică, a menționat că țara noastră se confruntă în prezent cu crize fără precedent, una dintre ele – cea pandemică – fiind gestionată cu brio de către medici, care au dat dovadă de curaj, sacrificiu și devotament. „Este imperativ ca, necătând la toate provocările, procesele să nu se oprească. Salut partenerii externi care ne ajută cu expertiză, suport financiar și instruire, astfel ca bolnavii celiatici să aibă o viață de calitate în societate. Sperăm ca aceste proiecte și parteneriate să ne dea instrumente pe care să le putem utiliza în viitor”, a punctat parlamentarul.
Potrivit lui Boris Gâlca, șeful Direcției generale asistență socială și sănătate din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, boala celiacă este o patologie rară întâlnită atât la copii, cât și la adulți, ce deseori nu este diagnosticată la timp. Nu există date statistice complexe despre numărul bolnavilor, estimativ sunt circa 800 de pacienți la nivel național. „Ca și orice boală rară, aceasta constituie o provocare pentru pacienți, familie, societate și autorități, fapt ce solicită niște eforturi conjugate și un management eficient. Problema maladiilor rare nu are în prezent soluție, deoarece tratamentul esențial ține nu atât de administrarea medicamentelor, ci de alimentația corectă și utilizarea produselor fără gluten, iar aceste costuri sunt acoperite direct de către pacienți”. Doctorul a subliniat că este nevoie de o directivă guvernamentală pentru solidarizare și responsabilizarea industriei alimentare autohtone în vederea fabricării produselor fără gluten.
Profesorul universitar Mihail Todiraș, șef al Centrului de Cercetare în Domeniul Sănătății și Biomedicinei din cadrul Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate al USMF „Nicolae Testemiţanu”, a remarcat că, în contextul fortificării cercetării, la Universitate urmează să fie fondat un centru de medicină moleculară – un laborator didactico-științific pentru studenți, masteranzi, medici rezidenți și studenți-doctoranzi. „Acest proiect a pus bazele unei platforme naționale în bolile enzimatice, ecleziastice și gastrointestinale. Folosiți această oportunitate pentru ca în comun să aplicați la noi proiecte, deoarece ca țară candidat de preaderare la UE, Republica Moldova are posibilitatea de a accesa fonduri europene. Astfel, se deschid noi oportunități de finanțare, inclusiv în cadrul platformelor transfrontaliere, iar noi va trebui să avem capacitatea de a absorbi aceste fonduri. Centrul de medicină moleculară, ce va fi implementat timp de 1-2 ani, va cuprinde echiparea laboratoarelor de morfologie, biochimie, unde vor fi efectuate investigații biochimice atât funcționale, cât și cantitative, genetice, imunologice și a culturilor celulare”, a declarat cercetătorul. De asemenea, la nivel de comisii parlamentare se examinează proiectul Legii biobăncii, în baza căreia vor fi stabilite reguli clare de circulație a biospecimenelor, a datelor despre pacienți. Prof. Todiraș a adăugat că recent Universitatea a devenit membră a platformei europene de biobanking și a îndemnat comunitatea universitară să aplice la proiecte în cadrul Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale și Centrului de susținere a proiectelor.
La rândul său, profesorul Dr. Jernej Dolinsek, partener lider al CD SKILLS „Interreg Danube Transnational Programme”, pediatru gastroenterolog, șef de departament la Centrul Clinic Universitar din orașul Maribor, Slovenia, expert în domeniul bolii celiace al Societății Europene de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție (ESPGHAN), a apreciat participarea membrilor comunității universitare la acest proiect, în special pentru abordarea acestei probleme sub aspect științific, îndemnând tinerii cercetători să preia instrumente și experiența mentorilor și să cerceteze în continuare această maladie. De asemenea, expertul sloven a prezentat prelegerea „Managementul bolii celiace în sec. 21” și a accentuat importanța publicării rezultatelor științifice pe platforme internaționale pentru a contribui la îmbunătățirea vieții pacienților cu boala celiacă din întreaga lume.
Proiectul CD SKILLS „Interreg Danube Transnational Programme” este implementat în perioada iulie 2020 – decembrie 2022 de USMF „Nicolae Testemiţanu” în comun cu 18 instituții partenere din nouă țări ale bazinului dunărean, în cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014-2020.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii